Autor: Carmen Dragomir
Inspire Magazine: Care a fost momentul în care v-au fost atinse butoanele sensibile, momentul când a venit inspirația pentru a concepe acest proces minunat care se cheamă Essence? Care este povestea?
Dr. Menis Yousry: Eu am avut o viață foarte, foarte grea. Sunt originar din Egipt și am plecat să locuiesc în Anglia, în urmă cu 40 de ani. Voiam să încep o viață nouă, fără nici o problemă, dar, din păcate, am avut și aici o situație familiala foarte dificilă, am divorțat, am avut copii și a trebuit să am grijă de ei singur. Așa am hotărât să studiez psihologia și m-a dus valul în domeniul acesta. Aveam în jur de 35-36 de ani când m-am apucat. Am făcut facultatea, toți colegii mei erau mult mai tineri, eu eram cel mai în vârstă. Înainte de a face asta eram artist, unul chiar foarte popular în Anglia, am lucrat pentru BBC, pentru ziare, lucruri de felul acesta. Apoi am început terapia familială și am fost atat de inspirat, încât am aprofundat asta la cel mai înalt nivel și mi-am luat doctoratul în acest domeniu.
Cred că e bine să spun asta pentru cei care vor citi. Mulți dintre noi nu știu ce profesie să aleagă, câteodată trebuie să încercăm mai multe lucruri până aflăm ce ne dorim să facem cu adevărat, mulți dintre noi realizăm asta puțin mai târziu în viață. Situația familiala și circumstanțele mi-au permis la un moment dat ca eu să aflu că asta mi-am dorit mereu să fac.
IM: Munca dvs. este despre a-i învăța pe oameni cum să fie ei înșiși. Pentru mulți treaba asta ar putea părea ușor amuzantă, ei ar răspunde imediat că sunt ei înșiși, și nu altfel. Ce înseamnă asta de fapt? Este un sfat pe care îl auzim destul de des.
MY: Eu cred că nimeni nu se poartă ca el însuși, ne purtăm cu toții ca altcineva pentru că acționăm pentru a ne proteja, ne gândim cum să supraviețuim în lume. Acesta este domeniul în care eu mi-am început activitatea. Mi-am dat seama că nu acționam ca fiind eu însumi, eram altcineva. Trăiam și acționam ca reacție la ceea ce mi se întâmplase înainte și luam decizii din frică, în relații și în tot ceea ce făceam. Am devenit foarte interesat să înțeleg cum funcționează creierul uman și cum comunicăm între noi și am găsit o abordare unică care îmbină psihologia cu biologia. Dacă ai auzit vreodată oameni care vorbesc din perspectiva a ceea ce sunt într-adevăr, din inimă, și oameni care vorbesc din perspectiva a ceea ce nu sunt, îți dai repede seama că cei dintâi sunt oameni care îi inspiră pe ceilalți și aduc o mare contribuție vieții și lor înșiși. Am descoperit un proces care le permite oamenilor să găsească aceasta calitate în interiorul lor. După rezultatele pe care le-am avut, cursurile mele s-au răspândit în peste 25 de țări.
IM: Deci, îi învățați pe oameni să vorbească din inimă.
MY: Da, este o metaforă pentru a defini calitatea de a fi noi înșine.
IM: Aș vrea să explicați cele trei cuvinte care cuprind, cred, nucleul acestui proces pe care l-ați creat: Iubire, Frică și Protecție.
MY: Ca ființe umane, ne naștem cu un sistem nervos, iar acest sistem are nevoie de o altă persoană pentru a învăța cum să ne dezvoltăm. În primele momente de viață, avem nevoie de această altă persoană. Dacă ea nu există, nu vom supraviețui. Creierul nostru se dezvoltă prin această relație, iar relațiile noastre ulterioare se dezvoltă învățând întâi din această conexiune. Aceasta este o perioadă decisivă pentru toți oamenii, când ne conectăm pentru prima oara cu altcineva. Ca ființe umane, noi nu suntem proiectați să fim separați unii de alții. Creierul nostru secretă anumite substanțe chimice atunci când iubim pe cineva, mama simte asta, și copilul simte acest lucru ca primă experiență. Din păcate, pentru mulți oameni această experiență nu a fost una foarte bună, sau, chiar dacă au avut aceasta interacțiune, persoana cu care erau conectați nu era deschisă sau fericită. Consecința este că începem să avem memoria unor evenimente dureroase foarte de timpuriu în viață, dar nu ne dăm seama de unde vin aceste emoții. Pe măsura ce creștem, atunci când avem o asemenea experiență intensă, dureroasă, corpul nostru manifestă singura reacție pe care o poate avea pentru a ne asigura supraviețuirea: frica. Dar, frica nu este ceva rău, este o reacție a corpului nostru la situațiile dificile, este acolo pentru a ne ajuta să nu simțim durerea. Simplific totul acum, desigur. Pe măsură ce creștem, dezvoltăm un alt înveliș pentru a nu mai simți această frică, iar acest înveliș este protecția. Când ne confruntăm cu un loc nou, cu o situație neobișnuită și nu ne simțim în siguranță, dar nu vrem să arătăm celorlalți, nu vrem să simțim teama, încercăm să pretindem că totul este în regulă și ne îmbrăcăm cu acest înveliș care se cheamă protecție. Și el ia diferite forme. Toate aceste trei lucruri se află adânc ascunse în subconștientul nostru. Primele noastre experiențe pe această lume imprimă felul în care se dezvoltă creierul nostru și stabilesc felul în care vom interacționa mai târziu cu ceilalți. Imaginea pe care o avem despre noi este bazată pe felul în care ceilalți au interacționat cu noi în copilărie, pentru că noi trăiam atunci într-o lume emoțională. Când creștem, avem deja format un tipar în creier și întâlnim oameni care se potrivesc tiparelor noastre și care vor provoca situații similare cu cele pe care le-am experimentat când noi eram mici. Ce se întâmplă este că, în această situație, noi încercăm să ne protejam și mai tare. De exemplu, dacă tiparul meu este să simt nevoia ca oamenii să mă iubească, să mă placă, voi face tot ce pot ca să obțin acest lucru și este posibil să ajung într-o relație în care eu dau totul, iar celălalt ia totul, pentru că tiparul lui îl împinge să acționeze astfel. Așa se manifestă Protecția.IM: Dar dacă părinții ar fi conștienți de acest impact uriaș pe care primele experiențe ale copilului lor îl au asupra restului vieții sale, dacă ei ar avea o deosebită grijă de asta, ar fi suficient pentru ca omul matur care va deveni acel copil să fie o persoană fără autolimitări?
MY: Este posibil, pentru că înainte de a ne dezvolta gândirea, noi avem emoții. Ele încep să se formeze înainte de a ne naște, deci încă dinainte noi avem experiențe și deja începem să simțim frica. Dacă o femeie care va aduce pe lume un copil lucrează cu ea însăși, devine mai calmă, mai senină, împăcată cu viața pe care o are, este foarte posibil ca acel copil să fie mai sănătos și mai adaptat la viața pe care o va avea.
IM: Ce înseamnă să ne iubim pe noi înșine? Și acesta devenit un sfat comun, este atât de des folosit, însă puțini înțeleg, de fapt, ce înseamnă acest lucru.
MY: Cred că asta este una dintre cele mai bune întrebări pe care mi le-ai pus până acum. Avem multe cărți scrise pe acest subiect, dar cred că nimeni nu știe, de fapt, ce înseamnă asta. Am descoperit însă, de-a lungul anilor, că nu mă pot uita în oglindă să-mi spun cât de minunat sunt, nu merge așa, nu mă pot iubi în mod intenționat, forțat. Dacă privim o mamă și copilul ei, vedem cât de multe greșeli face copilul și cât de dificil poate fi, iar mama tot îl iubește. Trebuie să aplicăm asta la noi înșine. Dacă mă observ pe mine atunci când mă urăsc, când fac greșeli, cu compasiune, aceasta este adevărata dragoste de sine. Trebuie să începem să ne dăm nouă acea primă experiență de iubire.
Este acum o oarecare neînțelegere în felul în care privim iubirea, credem că ea înseamnă romantism, sentimente, oameni care se țin de mână. Nu e deloc așa. Dragostea este conexiunea între doi oameni. Atâta tot. Iar dacă suntem buni cu noi, cred că asta înseamnă să ne iubim pe noi. Ne vom judeca în continuare, este inevitabil, pentru că avem asta în sistemul nostru, nu ne putem abține, dar ceea ce aș spune tuturor este ca atunci când se judecă pe înșiși, să o facă cu compasiune.
IM: Care sunt cele mai comune tipare de gândire care ne țin departe de adevăratul nostru potențial?
MY: Este foarte simplu. Ele vin din primele noastre experiențe. Avem o idee despre cine suntem care nu este adevărată. Credem ca suntem într-un fel, dar, de fapt, nu este așa. Credem asta din cauza primelor conexiuni care ne-au dat o idee despre cine suntem. Când pierd un job, de exemplu, cei mai mulți dintre oameni își vor cauta imediat altul asemănător. Am fost programați să credem că acela e singurul lucru pe care îl putem face. Ceea ce credem acționează ca un filtru asupra lumii. De fapt, percepția noastră asupra lumii ne schimbă și pe noi. Și alți oameni ne pot schimba prin felul în care ne tratează, iar noi permitem ca asta să se întâmple. Oricine poate deveni orice ce își dorește, doar că nu credem asta. Mintea noastră subconștientă acționează după un tipar. Oamenii care au atins anumite niveluri în diferite aspecte ale vieții, care sunt puternici și inspirați, au reușit să schimbe aceste tipare.
IM: Cum putem reseta acest filtru prin care percepem lumea?
În primul rând, asta ține de convingerile noastre. Singurul mod prin care poți schimba acest lucru este prin experiență. Pentru că ideile pe care le avem despre noi înșine vin din experiență, așa încât trebuie să avem noi experiențe pentru a avea noi convingeri. Numai că oamenii nu vor asta, ei vor terapie și alte lucruri de acest fel, dar nu merge așa. Trebuie să faci efectiv ceva ce nu ai făcut înainte! După mulți ani, am descoperit ceva care m-a surprins. Sunt atât de multe cursuri, cărți, metode care te învață cum să te schimbi, dar nu cred ca ele funcționează. Dacă limitările noastre au venit de la o altă persoană, atunci avem nevoie de o altă persoană pentru a le înlătura. Asta este în contradicție cu tot ce auzi astăzi peste tot, pentru că lumea se îndreaptă către individualism. Vrei să fii cel mai bun, îți spui că poți s-o faci și sunt atâtea cărți care îți spun că poți să faci una și alta. Eu nu cred că este posibil astfel. Pentru că, dacă eu sunt tulburat din cauza altei persoane, am nevoie de o altă persoana să mă vindec. Și nu sunt foarte mulți oameni acum care caută sprijin. Sunt obsedați să fie puternici. Iar pentru a ajuta pe altcineva este nevoie să ai multe abilități. Este acum și o era a coaching-ului care îi învață pe oameni să fie puternici, dar cred că asta este o soluție pe termen scurt, pentru că îi învață să gândească cu emisfera stângă, strategia cognitivă, pe când limitările noastre vin din creierul emoțional, din subconștient, din emisfera dreaptă. Avem nevoie de o altă persoană care să aibă suficientă compasiune și iubire și care să ne învețe cum să facem față la emoțiile noastre. Oamenii vin la cursurile mele cu experiențe dureroase din trecut și vin pentru că nu mai vor să simtă acea durere, cred că, dacă nu o vor mai simți, atunci vor fi în siguranță. Eu îi fac să o simtă din nou! Să o simtă din nou, dar în siguranță, și atunci se vor putea descurca. Toate problemele noastre sunt emoții, nu sunt cognitive, nu țin de strategie.
IM: Cheia este, deci, nu să fii puternic, ci să fii vulnerabil, dar să înțelegi această vulnerabilitate.
MY: Să o înțelegi și să înveți să o ajustezi, da. Pentru că, ceea ce suntem învățați să facem atunci când avem o problemă este să luptăm sau să fugim. Nici una dintre aceste soluții nu este funcțională. Trebuie să învățăm să manageriem această problemă. Secretul succesului constă în emoțiile noastre, nu în creierul nostru, nu în intelect!
IM: Din acest punct de vedere, se produce o schimbare, sau este vorba doar de acceptare?
MY: Eu folosesc cuvântul “ajustare”. Dacă nu îmi pot manageria emoțiile, sunt la mila celorlalți. Așa că, dacă ieși la plimbare, de exemplu, și cineva îți spune un lucru iar tu te sperii, te conectezi la niște lucruri neterminate din trecut, nu ești în control.
Dr. Menis Yousry este un renumit psiholog și psihoterapeut, autor al Editurii Hay House. Este specializat în psihoterapia sistemică de familie și lucrează cu mii de oameni anual, peste tot în lume. Experiența și cercetarea academică i-au facilitat conceperea unor cursuri de autodezvoltare unice și extrem de practice care produc transformări uimitoare în conștiință.
[ Citiți partea a II-a a interviului, aici: http://www.inspire-magazine.ro/dr-menis-yousry-toate-limitarile-noastre-sunt-emotionale/ ]
Detalii despre metoda Dr. Menis Yousry, aici: http://www.essence-foundation.com/index.php/romania