Cum să faci căsătoria să meargă

Inspire Magazine » Cum să faci căsătoria să meargă

Una dintre întrebările care îmi sunt adresate frecvent este cum să alegi companionul sau soțul potrivit. Încercarea de a găsi partenerul perfect este o așteptare nerealistă. Un motiv pentru care căsătoria poate fi tumultuoasă este acela că trebuie să împarți atât de multe lucruri în această relație. Problema nu este căsătoria, nu este nici despre bărbat sau despre femeie, despre soț sau soție. În orice situație în care ești forțat să împarți mult cu alte persoane, te vei confrunta cu probleme similare.

 

[blocktext align=”left”]Încercarea de a găsi partenerul perfect este o așteptare nerealistă. [/blocktext]

 

Într-o căsătorie sau conviețuire, de obicei, trebuie să împarți același spațiu, aceleași lucruri. În consecință, în fiecare zi, într-un fel sau altul, vă călcați pe picioare unul pe celălalt. În alte relații, dacă cineva depășește limitele, te poți ține la distanță. Aici, nu ai de ales. Cu cât este mai mare osmoza, cu atât este mai mare posibilitatea de conflict.

 

Există multe cupluri care trăiesc frumos împreună, care sunt profund îndrăgostite și care sunt o companie fantastică unul pentru celălalt. În același timp, această relație poate lua și cele mai urâte forme. Un factor care contribuie este acela că, în general, nimeni nu cunoaște lucrurile urâte care se întâmplă în spatele ușilor închise. Dacă cineva de pe stradă te calcă pe picioare, vei reacționa într-un mod diferit, pentru că te vede toată lumea. Dar într-o relație de cuplu, nu te vede nimeni, deci orice se poate întâmpla.

 

Ceea ce este necesar pentru a face o căsnicie să aibă succes – și nu există persoană perfectă pe planetă – este integritatea absolută. Dacă cineva te vede sau nu, ar trebui să acționezi în același fel. Cine ești nu trebuie să se schimbe în funcție de locul și persoana cu care ești. Odată ce ai stabilit felul tău de a fi, interacțiunea cu o altă persoană poate fi o bucurie. Un alt aspect este că, dacă încerci să extragi ceva din celălalt, iar tu sau cealaltă persoană nu obțineți ceea ce vreți, va exista un conflict constant.

 

        [blocktext align=”left”]Lucrul de care ai nevoie este integritatea absolută [/blocktext]

 

Tu, ca persoană, trebuie să evaluezi dacă este vorba doar de un interes trecător sau dacă există o nevoie puternică de a avea pe cineva alături de tine. Nu toată lumea trebuie să trăiască în cuplu și nu toată lumea trebuie să trăiască singură. Acesta este un lucru de care fiecare trebuie să-și dea seama. Ar trebui să te căsătorești numai dacă există o nevoie atât de puternică în tine, încât, fără un partener, nu poți trăi, și crezi că această căsătorie va fi un pas înainte pentru bunăstarea ta.

 

Nu este nimic în neregulă cu căsătoria. Dar dacă te căsătoresti fără ca tu să ai nevoie să faci asta, atunci este o crimă, pentru că îți vei provoca suferință și ție și cel puțin unei alte persoane. Aș sfătui pe toți să se căsătorească dacă rasa umană ar fi în pericol să dispară, dar populația explodează. Dacă nu te reproduci, faci omenirii un serviciu excelent. Lăsând asta la o parte, important este că nu toată lumea trebuie să se căsătorească.

 

Când cineva l-a întrebat pe Gautama Buddha: „Ar trebui să am un partener?”, el a spus: „E mai bine să mergi singur, decât să mergi cu un tâmpit”. Eu nu sunt așa de crud. Spun: dacă găsiți un nebun care vă seamănă, atunci puteți rezolva ceva. Dar bazat pe nevoia ta, nu pe ceea ce spune societatea, nu pentru că alții se căsătoresc, nu pentru că îți faci griji că ești singur.

 

                               [blocktext align=”left”]Parteneriatul sau căsătoria nu rezolvă problemele existențiale. Doar are grijă de unele dintre nevoile tale. [/blocktext]

Care este intenția ta față de partenerul tău? Nu ar trebui să fie ceva de genul: „Dacă mă rătăcesc, lasă să am o altă persoană care se rătăcește cu mine.” Parteneriatul sau căsătoria nu rezolvă probleme existențiale. Doar are grijă de unele dintre nevoile tale. Dacă ai nevoi fizice, emoționale sau psihologice puternice, atunci ar trebui să cauți un partener. Nu trebuie să te căsătorești doar din motive sociale și financiare.

 

Un alt lucru de care să îți aduci aminte este că te căsătorești pentru că ai nevoie de sprijin. Acest sprijin poate fi fizic, emoțional, psihologic, social sau financiar – dar oricare ar fi, nu te căsători din compasiune pentru cealaltă persoană. Te căsătorești pentru că ai nevoie de anumite lucruri. Dacă cealaltă persoană este dispusă să îți ofere aceste lucruri și dacă trăiți în recunoștință, atunci nu va exista prea mult conflict.

 

Nu căuta bărbatul ideal sau femeia ideală – nu există. Dacă înțelegi că nevoia ta te face să căuți un partener, găsește pe cineva care este suficient de compatibil cu tine. Dacă îl accepți, îl respecți, îl iubești, incluzi, îl îngriești și îți asumi responsabilitatea pentru celălalt, poate fi o relație frumoasă.

 

*** Acest articol a fost publicat cu acordul și ajutorul Isha Foundation www.ishafoundation.org

 

 

ABOUT SADHGURU


Untitled design(1)Yoghin, mistic și vizionar, Sadhguru Jaggi Vasudev este un maestru spiritual care face diferența. Cu un amestec captivant de profunzime și pragmatism, viața și activitatea lui servesc ca o aducere aminte a faptului că yoga nu este o disciplină ezoterică care vine dintr-un trecut depășit, ci o știință contemporană de o relevanță vitală pentru vremurile actuale. El a dezvoltat metode născute din știintele străvechi, pentru a permite omului modern să își transforme viața și să își ia destinul în propriile mâini. Pasionante și provocatoare, profunde, de o logică și desăvârșită înțelepciune, conversațiile sale i-au adus reputația unui vorbitor și lider de opinie internațional. Sadhguru este foarte căutat la forumuri globale prestigioase pentru a aborda probleme diverse cum ar fi drepturile omului, principiile în afaceri, probleme sociale, de mediu și existențiale. Ascultătorii din toată lumea au fost impresionați de înțelegerea lui pătrunzătoare asupra problemelor actuale și afacerilor internaționale, precum și de abordarea sa asupra temei bunăstării umane.

Data articol: 16 aprilie 2018
Vector