Acest articol a fost publicat de Gottman Relationship Blog by Ellie Lisitsa

 [Autor: The Gottman Institute]

 


Primul dintre Cei Patru Călăreți [1] și, probabil, cel mai des întâlnit, este critica. Este un comportament natural uman ca oamenii să caute o explicație pentru sentimentele lor negative și, în timp, oamenii pot dezvolta un obicei de gândire negativ pentru a-și da seama de ce se simt atât de rău. Ei își scanează mediul în care trăiesc pentru a găsi deviațiile și greșelile altor oameni, pentru a-și justifica propriile supărări sau dezamăgiri.
Uneori, oamenii urmăresc greșelile partenerului, dar nu spun nimic pentru a evita conflictul, iar asta îi face să acumuleze furie sau frustrare, până când acestea se transformă în resentimente. Apoi, caută tipare care stau la baza greșelilor partenerului și vin cu o explicație care izbucnește ca o afirmație învinuitoare de tipul “Tu”:

 

“Întotdeauna vorbesti despre tine! Niciodată nu-ți pasă de ceea ce am de spus!

 

Aceasta este o critică și este diferită de oferirea unei critici sau de formularea unei plângeri. Plângerile se concentrează asupra problemelor specifice, însă critica este un atac la persoană asupra caracterului partenerului tău. De fapt, nu critici o acțiune sau un comportament specific, ci pe partenerul tău ca persoană, în întregul său. Iar cuvinte ca întotdeauna și niciodată implică faptul că cealaltă persoană are un defect de personalitate substanțial.

 

Critica poate avea efecte devastatoare pentru că face ca victima să se simtă agresată, respinsă și rănită. Deseori, face ca cei doi să pice într-un tipar care se adâncește, unde critica reapare cu o frecvență și o intensitate și mai mari. O plângere se referă la un comportament sau la o acțiune specifice și nu are încărcătura negativă a criticii, pentru că nu învinovățește ci, în schimb, exprimă o nevoie:

 

“Am vorbit mult despre ziua ta. Trebuie să mă eliberez, putem vorbi despre a mea?

 

 

Cum să evităm sau să contracarăm critica? Începe cu blândețe!

 

Dacă ești nemulțumit de un lucru din relația voastră, exprimă-l cu orice preț, dar în loc să ataci cu o critică, poți începe cu blândețe; abordarea noastră recomandată este să faci un comentariu direct despre o îngrijorare, preocupare, și să exprimi o nevoie într-o mod pozitiv. De exemplu, iată o critică obișnuită:

 

“Ai spus că vei spăla vasele, dar încă mai e o grămadă în chiuvetă. Niciodată nu faci ceea ce spui că vei face.”

Iată un început cu blândețe, care este opusul criticii:

,,Încă mai sunt vase murdare în chiuvetă. Aș vrea să le cureți, te rog.”

 

Cu alte cuvinte, antidotul față de critică este să te plângi fără a învinui, de aceea își are rostul începutul cu blândețe. Vorbește despre sentimentele tale folosind cuvântul “Eu” și exprimă o nevoie într-un mod pozitiv. Evită să folosești cuvintele “Tu” și să exprimi o apreciere negativă, care va face ca partenerul tău să se simtă atacat. Iată un exemplu care folosește o afirmație de tip “Tu”, ce critică folosind o apreciere negativă:

 

 ,, Haide, vom întârzia! Te miști încet intenționat?”

 

Și, iată, un început blând, care nu învinuiește, nu critică și face să fie clare nevoile acestui partener:

 

“Hei, suntem în întârziere. Este foarte important pentru mine să ajungem la timp “.

 

Data viitoare când trebuie să rezolvi o problemă și să îți afirmi nevoile, formulează începutul cu blândețe sau plânge-te fără a învinui, gândindu-te la aceste două întrebări înainte de a-ți aborda partenerul:

  • Ce emoții simt?

  • De ce anume am nevoie de la partenerul meu în această situație?

 

Ce putem învăța din critici?

 

Deoarece critica este primul călăreț, lupta împotriva nevoii tale de a critica poate să-i țină în frâu pe ceilalți călăreți (defensivitatea, disprețul și împietrirea). În spatele fiecărei plângeri se află o dorință, o năzuință. Pentru a lucra la soluții constructive și la împlinire reciprocă, trebuie ca amândoi să depuneți eforturi să renunțați la ranchiună și la amărăciune. Trebuie să oferi partenerului tău oportunitatea de a încerca să “repare” lucrurile. În loc să îți ataci partenerul prin afirmații de tip “Tu” și să îl pui imediat în defensivă, trebuie să îi permiți să facă ceva care ar putea să producă o diferență pozitivă.
Dacă îi permiți să facă diferența, te va ajuta să te conectezi cu el într-un mod sănătos, prin comunicare deschisă și onestă. A-ți face clare intențiile într-un mod respectuos și asertiv, vă permite să evitați să vă răniți, inutil, unul altuia sentimentele. Este imperativ să îți exprimi pe deplin sentimentele, chiar dacă este greu și te face să te simți vulnerabil. De fapt, vulnerabilitatea oferă o oportunitate de intimitate și conexiune și, în loc să vă denigrați reciproc, voi doi puteți deveni o echipă, capabili să vă liniștiți și să vă mângâiați unul pe celălalt.

 

Când sunteți o echipă, creați solidaritate în relația voastră sau un sentiment de unitate. Nu vă veți ataca reciproc; în schimb, vă veți sprijini și puteți forma o bază solidă de încredere, respect și sprijin cu iubire, chiar și atunci când nu sunteți de acord unul cu celălalt sau greșiți.

Acesta este un scop care se merită în orice relație, dar înțelegem că folosirea unui început blând poate fi foarte dificilă, având în vedere provocările vieții cotidiene și intensitatea conflictului:

 

 

,,Oamenii nu se gândesc de obicei la ceea ce au nevoie sau la ceea ce va remedia situația. Ei se gândesc într-un mod negativ la ceea ce partenerul lor ar trebui să înceteze să facă, pentru a-și usura propria iritare sau dezamăgire “, spune dr. John Gottman. ,,Dar nevoia expusă pozitiv este o modalitate prin care partenerul lor poate străluci pentru ei”.

 

Cu acest lucru în minte, dacă vă exprimați nevoile într-un mod pozitiv, fără învinuire, partenerul vostru poate străluci cu adevărat pentru voi. Și, pentru că toate cuplurile se ceartă, învățarea antidotului pentru critică este o modalitate de a învăța cum să te cerți mai bine. Data viitoare când te simți frustrat de partenerul tău și ești gata să îl critici, încearcă să începi cu blândețe. S-ar putea să fii surprins de îmbunătățirea reacțiilor pe care le obțineți unul de la altul, declarând nevoile voastre într-un mod pozitiv. Este posibil să experimentați o schimbare în calitatea felului în care vă înțelegeți unul pe celălalt. Lucrând împreună, puteți învăța să aplicați această cunoaștere pentru a face ca discuțiile conflictuale să fie mai productive, mai sănătoase și este mult mai probabil să ajungeți o soluție reciprocă satisfăcătoare.


[1] Cei patru Călăreți ai Apocalipsei reprezintă o metaforă ce descrie stilurile de comunicare care, potrivit cercetărilor Dr.-ului Gottman, pot prezice sfârșitul unei relații.

 

 

Mai multe despre Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei, aici

 

 

Acest articol a fost publicat cu acordul Institutului Gottman.

 

 


 

John M.Gottman a fost desemnat de Psychotherapy Networker ca fiind unul dintre primii zece cei mai influenți psihoterapeuți ai ultimului ultimul sfert de secol și este cunoscut pentru munca sa în domeniul relațiilor de cuplu și familie. Este autorul a 42 de cărți și a fost distins cu numeroase premii prestigioase pentru contribuțiile sale în studiul asupra relațiilor. Aproape 40 de ani de cercetare l-au determinat pe John Gottman să identifice elementele de care are nevoie o relație ca să dureze și să pună la punct o metodă prin care poate prezice cu o acuratețe covârșitoare, dacă relația va dura sau nu. 

 

 

 

 

______________________________

Minutul căsătoriei este un newsletter de la Institutul Gottman care vă va îmbunătăți căsnicia în 60 de secunde sau mai puțin. Peste 40 de ani de cercetare cu mii de cupluri a dovedit un lucru simplu: cuplurile de succes gestionează conflictul prin evitarea Celor Patru Călăreți. Aveți un minut? Înscrieți-vă aici.

 

4821 Total Views 2 Views Today