By Dr. Sue Johnson,
Autoarea bestseller-ului ”Ține-mă strâns în brațe”

Cuplurile nefericite îmi spun întotdeauna că se ceartă pentru bani, copii sau sex. Îmi spun că nu pot comunica, iar soluția este ca partenerul să se schimbe. “Dacă Mary nu ar deveni atât de emoțională și mi-ar ascultata argumentele cu privire la finanțele noastre și la copii, am rezolva ceva”, spune Brian. “Ei bine, dacă Brian ar vorbi mai mult și nu ar pleca pur și simplu, nu ne-am certa. Cred că doar ne distanțăm din ce în ce mai mult”, spune Mary.

 

După 25 de ani de terapie de cuplu și cercetări despre cuplu, știu că atât Mary cât și Tim văd doar vârful aisbergului. Problema reală masivă este afundată dedesubt: ambii parteneri se simt deconectați emoțional.

 

Ei se protejează pentru că se simt criticați, ignorați și singuri. Sub toate argumentele sonore și tăcerile lungi, partenerii se întreabă reciproc întrebările cheie din drama iubirii: “Ești acolo pentru mine? Eu și sentimentele mele contează pentru tine? O să-mi răspunzi atunci când am nevoie de tine?” Răspunsurile la aceste întrebări, întrebări atât de greu de pus și atât de greu de auzit în tenisunea unui conflict, fac diferența între siguranța emoțională și pericolul și foamea emoțională resimțite.

 

Știm, din toate sutele de studii despre iubire care au apărut în ultimul deceniu, că răspunsul emoțional este ceea ce leagă sau distruge relațiile de iubire. Cuplurile stabile fericite pot avea discuții și certuri, dar ele știu și cum să se acordeze unul la celălalt și să restabilească conexiunea emoțională după un conflict. În studiile noastre, constatăm că șapte din zece cupluri care primesc Terapie Centrată pe Emoții – EFT, își pot repara relația. Ele fac acest lucru găsind o ieșire din deconectarea emoțională, înapoi în conexiunea iubitoare sigură care construiește încrederea. Dar de ce nu putem face asta cu toții, chiar și fără un terapeut? Ce stă în calea noastră? Noua știință a iubirii ne spune.

 

Cel iubit este adăpostul nostru în viață. Când această persoană nu este disponibilă și nu ne răspunde, suntem atacați de un tsunami de emoții – tristețe, furie, durere și, mai presus de toate, frică. Această frică este înrădăcianată. Să fim capabili să ne bazăm pe persoană iubită, să știm că el sau ea va răspunde chemării noastre este codul nostru de supraviețuire înnăscut. Cercetarea este clară, când simțim că o relație de iubire primară este amenințată, intrăm într-o panică primară.

 

Există doar trei moduri de a face față senzației amenințătoare de pierdere și separare. Dacă suntem într-o uniune sigură și fericită, acceptăm nevoia de conexiune emoțională și vorbim direct despre aceste nevoi într-un mod care îl ajută pe partener să răspundă într-un fel iubitor. Totuși, dacă suntem într-o relație nesigură și nu suntem siguri cum să ne exprimăm nevoile, fie cerem furioși și încercăm să-l împingem pe partener să răspundă, fie ne închidem și ne retragem pentru a ne proteja. Indiferent de cuvintele exacte pe care le folosim, ceea ce spunem cu adevărat este: “Observă-mă. Fii cu mine. Am nevoie de tine.” Sau: “Nu te voi lăsa să mă rănești. Mă voi liniști, încerc să rămân în control.”

 

Dacă aceste strategii devin fața și centrul unei relații, atunci suntem predispuși să rămânem blocați în ceea ce eu numesc Dialogurile Nefaste. Aceste dialoguri pot prelua controlul într-o relație. Ele creează din ce în ce mai multe resentimente, prudență și distanță până când se ajunge într-un punct în care simțim că singura soluție este să renunțăm și să ne salvăm.

 

Există 3 Dialoguri nefaste principale care prind cuplurile în foametea emoțională și insecuritatea fără soluții:

 

 

Găsește vinovatul

 

Acest tipar de învinovățire reciprocă care nu duce nicăieri ține partenerii din cuplu la câteva mile distanță. Certurile arată ca un concurs “cine descrie pe cine”. Așa cum spune Pam: “Aștept să mă pună la pământ. Am pistolul gata. Poate că apăs trăgaciul când nici măcar nu este vorba despre mine.” Ambii parteneri îl descriu pe celălalt ca fiind nepăsător sau cumva defect. Toată lumea pierde. Dar este greu de ținut pasul în acest tipar de atac-atac. Este, de obicei, ceea  ce duce către dansul cel mai comun și mai ademenitor dintre toate – Protestul Polka.

 

Protestul Polka [i]

 

Psihologii știau de ani de zile că acest dans cerere – retragere duce la divorț, dar ei nu au reușit să-și dea seama de ce acesta este atât de răspândit și atât de fatal. Înțelegem acum că emoțiile puternice și nevoile imperioase mențin acest tipar: nevoia de bază de conexiune emoțională și teama de respingere și abandon. Chiar dacă creierul nostru știe că facem din ce în ce mai rău criticând sau detașându-ne de partener, nu putem oprim pur și simplu să acest dor și această frică.

“Cu cât refuză mai mult să vorbească cu mine sau să-mi respingă sentimentele, cu atât mă înfurie mai mult și cu atât îl împung mai mult”, spune Mia. “Totul pentru a primi un răspuns de la el.” Partenerul ei Jim, continuă: “Și cu cât aud mai mult acest ton furios în vocea ei, cu atât mai mult aud că nu o să pot niciodată să o satisfac. Devin lipsit de speranță și mai tăcut.”

Această spirală este dușmanul, nu celălalt partener, deși nici unul dintre parteneri nu recunoaște acest lucru. Mia protestează față de distanța lui Jim. Jim încearcă cu frenezie să evite dezaprobarea ei. Ei vorbesc astfel pentru că simt un răspuns alarmant la întrebarea ce ține de atașament: “Ești acolo pentru mine?” În Protestul Polka, fiecare partener, în încercarea de a face față sentimentului propriu de deconectare emoțională, confirmă fără să vrea cele mai grave temeri ale celuilalt și menține această spirală în funcțiune.

În cele din urmă, partenerul care cere și protestează, începe să renunțe să mai lupte pentru conexiune, deplânge relația și se îndepărtează. Aceasta duce la ultimul dans:

 

Îngheț și fugă

 

În acest dans, ambii parteneri se simt neajutorați. Nimeni nu mai ajunge la nimeni aici. Nimeni nu-și asumă niciun risc. Toată lumea a alergat la adăpost. În alte relații, acest lucru ar putea fi bine pentru o vreme, dar cu oamenii pe care îi iubim, acest dans “fără răspuns” este sfâșietor. Într-adevăr, partenerii aici nu sunt angajați în niciun dans. Ei stau afară. Noi nu suntem făcuți să tolerăm acest tip de izolare. Dacă nimic nu se schimbă, relația este în cădere liberă.

 

Când oamenii prinși în Dialogurile Nefaste vin și întrebă: “Există vreo speranță pentru noi?” eu le spun: “Sigur că există. Atunci când înțelegem despre ce este tragedia iubirii, care sunt nevoile și temerile noastre, ne putem ajuta reciproc să ieșim din aceste dialoguri negative și să le transformăm în conversații pozitive care ne aduc unul în brațele celuilalt și în siguranță, acasă.

 

 

Sursa: www.drsuejohnson.com

Articol publicat cu acordul Dr. Sue Johnson


ABOUT THE AUTHOR:

 

Dr. Sue Johnson este  autor, psiholog clinician, cercetător, profesor, public speaker și un inovator de top în domeniul terapiei de cuplu și al atașamentului pentru adulți.

Dr. Susan  Johnson, EdD, este fondatoarea Terapiei Centrate pe Emoții (EFT), o formă de psihoterapie care și-a demonstrat eficacitatea în peste 30 de ani de cercetări clinice.

Este profesor emerit de psihologie clinică la Universitatea din Ottawa, Ontario, Canada,  profesor cercetător în programul pentru căsnicie și terapie familială de la Universitatea Alliant International din San Diego,  director al Centrului Internațional de Excelență în Terapia Centrată pe Emoții.

 


[i] ”Protestul Polka este un tipar unic între parteneri care presupune detașarea emoțională și distanțarea. Natura repetitivă a acestui dans polka reasigură partenerii că nevoile lor emoționale vor rămâne satisfăcute. De ce ar continua un cuplu cu acest tip de stil de comunicare dacă rezultatul îi va lăsa pe amândoi cu mâna goală? Adesea, acest lucru se datorează faptului că partenerii nu cunosc acest tipar și el a devenit o a doua natură.

 Dr. Sue Johnson, autorul Terapiei Centrate pe Emoții – EFT (2008), a descris Protestul Polka ca pe un tipar de comunicare maladaptiv, în care un partener neagă că detașarea emoțională există, în timp ce cealaltă persoană se retrage și protestează față de sentimentul de deconectare.

Dr. Johnson a folosit analogia unui partener care lovea ușa pentru a-și atrage atenția partenerii, pe măsură ce cealaltă persoană împinge ușa închisă. Dr. Johnson a folosit analogia cu un partener care bate la ușă pentru a atrage atenția celuilalt, în timp ce celălalt împinge ușa să o închidă. 

 

(Danielle Lambrecht)

9760 Total Views 5 Views Today