Întrebare:  Sunt profesor la liceu şi vreau să vă cer un sfat despre cum să evit să fac greşeli cu copiii, cum să-i inspir. Aproximativ jumătate dintre elevii mei iau Ritalin (n.r.-  un medicament care conţine o substanţă asemănătoare cocainei, dar despre care s-a constatat că are un efect mult mai nociv) pentru ADD sau ADHD – (Attention Deficit Disorder/Attention Deficit Hyperactive Disorder) – (n.r – tulburare psihiatrică denumită “deficit de atenţie”).

Thumbnail SadhguruSadhguru: Cu atât de mulţi doctori şi psihiatri şi cu tot ceea ce se întâmplă, nu cred că se mai naşte vreun copil “normal”. Nu mai sunt copii normali, pentru că orice ar face există o etichetă pentru ei. Dacă sunt activi, sunt denumiţi “hiperactivi”- ADHD. Dacă sunt prea înceţi, sunt numiţi altfel. Oricum ar fi, o etichetă le este pusă şi fixată pentru tot restul vieţii lor. Cineva poate alerga repede, altcineva şchiopătează, altul face altceva  – toate acestea sunt lucruri normale. Aşa sunt oamenii. Doar pentru că încercăm să-i punem pe toţi într-o categorie, unii par anormali.

Este ca bagajul tău. La aeroport au acel dispozitiv de măsurare prin care geanta ta ar trebui să încapă, altfel unele companii nu te lasă să treci. Cred că bagajul majorităţii călătorilor depăşeşte acel dispozitiv. Sunt sigur că doar teroriştii vin la aeroport cu bagajul potrivit. Dar bagajul pasagerilor normali de multe ori depăşeşte acel dispozitiv de măsurare, pentru că atunci când călătoresc oamenii au nevoie de diverse lucruri – iau cu ei şi una şi alta, cumpără şi una şi alta – bagajul se va umfla şi nu va încăpea. Deci toţi aceşti oameni sunt anormali.

Ai văzut vreun copac de mango perfect? La fel, ai văzut vreun om perfect? Dacă nu sunt roboți, nu se pune problema să fie perfecți. Ideea noastră de perfecţiune este atât de prost înţeleasă. Trebuie să-i punem pe toţi în aceeaşi oală şi atunci sunt perfecţi. Pentru că încercăm să-i trimitem pe toţi la acelaşi fel de şcoală, toţi ar trebui să devină doctori sau ingineri sau altceva– copiii îndură această tortură. Din cauza acestor lucruri pare că au ADD sau ADHD. Altfel, fiecare dintre ei este capabil să facă ceva. Unii pot fi atât de fericiţi, încât s-ar putea să nu facă nimic.

 

Nu ne gândim să trăim, ne gândim la productivitate, aşa că încercăm să creăm niște maşini care să producă mai mult.

 

Trebuie să vezi căprioarele în pădure. Pe la opt şi jumătate vor fi o grămadă de căprioare aici. Pur şi simplu. Mănâncă, zburdă împrejur, nu muncesc. Taurul castrat care trage căruţa se va uita la ele şi va spune: “Căprioarele astea nefolositoare nu fac nimic”. Ce să-i faci? Nici elefantul nu face nimic. Nu zburdă, el zdrobeşte totul pe unde trece. Dar e în regulă. Aşa trebuie să fie. Din păcate, am devenit societăţi industrializate- asta înseamnă că avem nevoie de pinioane la roţile sistemului. Nu mai avem nevoie de oameni. Avem nevoie de nişte piuliţe şi şuruburi care să se potrivească sistemului pe care l-am creat. Ei bine, avem ceva succes pentru că avem destui nebuni.

Din cauza asta, toată lumea pare anormală. Probabil, 50% dintre cei pe care îi consideri anormali sunt oameni normali. Cealaltă jumătate este robotizată. Nu aş vrea să fac o estimare aşa de zdrobitoare, dar, din păcate, ne îndreptăm către asta. Nu ne gândim să trăim, ne gândim la productivitate, aşa că încercăm să creăm niște maşini care să producă mai mult.

Din cauza asta, orice maşină care nu produce ceea ce credem că ar trebui să producă, pare deodată anormală. Nu este necesar să fim toţi capabili în mod egal. Unii merg, alţii se târăsc, alţii pot zbura, este în regulă. De ce implementăm acestă idee stupidă că, doar dacă cineva este capabil să facă ATÂT, el este un om normal? Nu este necesar să stabilim asta.

Este o crimă să etichetezi un copil, că este aşa sau altfel, pentru că el nu are nicio idee ce joc stupid joci tu şi trebuie să care această etichetă cu el toată viaţa lui, pentru că tu îl compari cu copilul vecinului.

 

Dacă îl faci pe copil să se simtă ruşinat de ceea ce nu poate să vadă, s-ar putea să nu mai vorbească niciodată despre ceea ce poate vedea şi tu nu ştii ce pierzi. Poate că el vede ceva ce nu a mai văzut nimeni.

Sistemul educaţional nu se va schimba mâine, dar cel puţin nu îi eticheta pe cei care sunt în jurul tău. Este în regulă dacă nu pot face ceea ce fac alţii. Nu ştii ce pot face ei.

Trebuie să-ţi spun asta. Câţiva doctori au venit din Statele Unite. Erau în Mysore (n.r- oraş în sudul Indiei, o destinaţie turistică faimoasă pentru monumentele magnifice, producţia de mătase şi centrele yoga) şi au decis să-l viziteze pe tatăl meu fără să-mi spună. Ideea lui despre succes era că trebuie să devii doctor. Visul vieţii lui a fost să devină doctor şi a devenit. Şi visul lui era ca toţi cei patru copii ai săi să devină şi ei doctori. Unul câte unul, l-am dezamăgit. Eu l-am dezamăgit cel mai mult. Când aveam 11-12 ani, am declarat: “În nici un caz nu am să fac asta”. Aşa că doctorii aceştia au vrut să ştie ceva despre guru al lor când încă nu devenise un guru. Au întrebat: “Vă rugăm, spuneţi-ne ceva despre Sadhguru când era tânăr”. Tata s-a gândit şi le-a spus: “Era un băiat aşa de anost. Dar acum a devenit un geniu”.

Poate că jumătate dintre elevii din clasa ta sunt genii şi ţie îţi scapă totul. Ei nu pot urma sistemul tău în care A+B=C. Nu-l înţeleg, nu are niciun sens. De ce A+B=C? Doar pentru că cineva a spus aşa? Poate că mintea lui nu se poate încadra în acel tipar, dar tu nu ştii ce se întâmplă în mintea lui. Tu nu ştii ce poate vedea el.

Dacă îl faci pe copil să se simtă ruşinat de ceea ce nu poate să vadă, s-ar putea să nu mai vorbească niciodată despre ceea ce poate vedea şi tu nu ştii ce pierzi. Poate că el vede ceva ce nu a mai văzut nimeni.

Ingeniozitatea unui om poate face mult mai mult decât educaţia ar putea face vreodată. Înseamnă că nu avem nevoie de educaţie? Nu, nu asta este ideea. Avem nevoie să construim un corp şi o minte care sunt la capacităţile lor maxime şi să avem echilibrul necesar astfel încât să le putem folosi. Pentru ce? Poate că pentru nimic. Dacă fiinţa umană păşeşte cu sens, trăieşte cu sens, asta este suficient. Scopul vieţii este viaţa însăşi. O viaţă împlinită înseamnă să experimentezi viaţa în toate dimensiunile ei şi asta rămâne o posibilitate doar atunci când noi rămânem căutători ai Adevărului şi nu credincioşi ai instrucţiunilor sau dogmelor care ne sunt aruncate în faţă de profesori sau preoţi, de analişti care se bazează pe scripturi.

 

Iubire & Graţie,

Sadhguru

[Photo courtesy: Wikimedia Commons]

*** Acest articol a fost publicat cu acordul și ajutorul Isha Foundation www.ishafoundation.org

 

ABOUT SADHGURU


Untitled design(1)

Yoghin, mistic și vizionar, Sadhguru Jaggi Vasudev este un maestru spiritual care face diferența. Cu un amestec captivant de profunzime și pragmatism, viața și activitatea lui servesc ca o aducere aminte a faptului că yoga nu este o disciplină ezoterică care vine dintr-un trecut depășit, ci o știință contemporană de o relevanță vitală pentru vremurile actuale. El a dezvoltat metode născute din știintele străvechi pentru a permite omului modern să își transforme viața și să își ia destinul în propriile mâini. Pasionante și provocatoare, profunde, de o logică și desăvârșită înțelepciune, conversațiile sale i-au adus reputația unui vorbitor și lider de opinie internațional. Sadhguru este foarte căutat la forumuri globale prestigioase pentru a aborda probleme diverse cum ar fi drepturile omului, principiile în afaceri, probleme sociale, de mediu și existențiale. Ascultătorii din toată lumea au fost impresionați de înțelegerea lui pătrunzătoare asupra problemelor actuale și afacerilor internaționale, precum și de abordarea sa asupra temei bunăstării umane.

10010 Total Views 3 Views Today