Thumbnail SadhguruMulți dintre cei care pornesc pe calea spirituală își pun această întrebare în fiecare dimineață când trebuie să se ridice din pat la ora cinci. “De ce ar trebui să fac asta? Toată lumea se trezește la ora opt. Eu de ce trebuie să mă trezesc la cinci? Toată lumea mănâncă cinci mese pe zi. De ce trebuie ca eu să mănânc două? Toată lumea arată fericită, ca Mama Pământ. (n.r- Sadhguru face gesturi pentru a arăta forme rotunde). Eu de ce trebuie să arăt în acest fel?” Asta este forma Mamei Pământ, nu este forma umană, dar o mulțime de oameni încearcă să o imite.

Știu că această întrebare se pune mereu: “De ce ar trebui să fac asta?” Bineînțeles că, în mod tradițional, ți s-ar spune: “Trebuie să te realizezi spiritual, trebuie să-L găsești pe Dumnezeu. Tu trebuie să atingi eliberarea”. Dar dimineața, tu spui: “Eu nu vreau eliberare. Vreau doar să dorm. Nu vreau să-L văd pe Dumnezeu. Vreau doar să mănânc bine. Nu sunt cu adevărat interesat să-L întâlnesc pe Dumnezeu. Vreau doar să mă întâlnesc cu fata sau băiatul vecinilor.” Aceste gânduri vor veni, ele sunt sprijinite din punct de vedere chimic. Căutarea spirituală nu este susținută chimic. Dar, totuși, întrebarea “De ce?” capătă mari dimensiuni. “De ce? De ce?”

Dacă ai fi avut inteligența unui vierme, nu ar mai fi existat “de ce”. Dacă ai fi avut chiar inteligența unui bivol – care are un creier mai mare decât tine, sau cel puțin un cap mai mare – nu ai avea aceste probleme. Problema este cum percepi creația. Dacă te uiți cu atenție, totul este contradictoriu. Dacă ești prins doar într-un singur aspect, ți se pare că acest aspect este complet prin el însuși. Când hormonii tăi sunt condimentați și îți controlează corpul și creierul, ți se pare că ăsta este însuși scopul vieții.

După ce te căsătorești te gândești: “De ce naiba am ajuns aici?” Deci, întrebarea nu este dacă viața funcționează bine sau nu. Întrebarea este dacă ai un cap care funcționează sau nu. Dacă ai creier, nu contează cât de bine se aranjează viața însăși. “De ce naiba sunt blocat în asta?” – e o întrebare care oricum va sosi.

Dacă ai observat și ai fost atent la natura creației, va trebui să înveți să exiști în contradicție, ceea ce te compromite. Doar cineva care este complet orb, doar cineva care nu acordă atenție propriilor emoții, gânduri și acțiuni poate să creadă că el este bine. Altfel, dacă îți acorzi suficientă atenție, știi că totul este un compromis teribil. Oricum ai privi, oriunde ai fi, dacă ai un cap care funcționează, te vei întreba: “De ce? De ce sunt eu în asta?” Oamenii încearcă să-și înghețe creierul cu tot felul de lucruri, dar nu va funcționa. Dacă ai un creier activ, “de ce-ul” va veni în curând. Dacă ai un creier înghețat, întrebarea va veni când o să mori.

Binecuvântarea mea constă în această întrebare: “De ce exist, de ce fac acest lucru?” Ar trebui să te întrebi asta în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să ai energia și puterea necesare, când încă nu ești atât de greu împovărat încât să nu mai poți alege calea care să te elibereze de acest “de ce” și de chinul pe care îl aduce. “De ce-ul” capătă niște dimensiuni atât de mari, încât nu poți dormi. Nu poți să stai liniștit într-un loc. Nu poți face nimic cum trebuie, pentru că aceasta este însăși natura existenței. Numai o creatură care nu are minte se poate acomoda în această existență. Cineva care are o minte funcțională nu se poate acomoda în această existență. Indiferent cum o privești, nu te poți acomoda. Dacă ești dus într-un oraș, nu te poți acomoda în el; dacă ești dus în junglă, nu te poți acomoda; dacă ești pus într-o colibă nu te poți acomoda în ea; dacă ești pus într-un palat, nu te poți acomoda în el. Pentru că asta este însăși natura existenței.

Existența este de așa natură încât ființa umană nu poate sta pe loc. Oriunde se află, se simte lipsită de sens și vrea să se mute în altă parte. Cât de plin de compasiune este Divinul, căci te ține cumva în alertă.

Atunci când am fost pe Kailash Yatra[1], am văzut o moleșeală în felul în care erau făcute unele lucruri, așa că am sunat voluntarii și profesorii și le-am spus: “Care este problema? A devenit Kailash banal pentru că voi veniți aici în fiecare an? Oamenii și-ar da mâna dreaptă să fie aici. Care este problema voastră?” Atunci ei au zis: “Nu, Sadhguru, suntem doar obosiți.” Le-am spus: “Să fii obosit este un lucru bun. Nu ești mort. A fi obosit nu este o problemă. Nu sunteți morți, nu-i așa? Sunteți tineri”. Apoi, unul dintre participanți a spus: “Au făcut tot efortul posibil.” Le-am zis: “Acesta este cel mai bun mod de a vă trăi viața. Crezi că a sta confortabil este un bun mod de a fi?! Să dai totul este cel mai bun de a fi.” Asta înseamnă să ai o viață activă. Nu ai o viață care stă pe loc. Ai o viață activă mereu.

Ești norocos că lucrurile se întâmplă mereu – șapte zile pe săptămână, trei sute șaizeci și cinci de zile pe an. Acesta este un lucru de care nu te poți plânge când vine vorba de Isha[2]. Nu poți spune: “Nu se întâmplă nimic”. Ceva se întâmplă tot timpul. Acest lucru este foarte important.

Fie ca tu să cunoști bucuria acțiunii care conduce la starea de liniște!

 

Iubire& Grație divină,

Sadhguru


[1]  Drum inițiatic pe muntele Kailash – care este privit de budiști, jainiști și hinduși drept centrul Universului. Hindușii cred că Shiva stă pe acest munte într-o stare de eternă mediație, creând forța care susține Universul. Aici, vestitul mistic yoghin Milerapa a scris cele 100 de poeme budiste. Potrivit legendelor tibetane, atunci când un anumit număr de ființe realizate se adună pe acest munte, însuși Gautama Buddha se manifestă fizic.

[2] Isha Yoga Center este un ashram al fundației Isha – o organizație non-profit dedicată bunăstării individului și umanității, de peste trei decenii. Este construit la poalele Munților Velliangiri, în sudul Indiei. Este un centru de creștere interioară ce atrage oameni din toate colțurile lumii și promovează însușirea celor patru căi majore de yoga – Gnana (cunoștințe), Karma (acțiune), Kriya (energie) și Bhakti (devoțiune).

 

 

 

 

 

 

 

 

*** Acest articol a fost publicat cu acordul și ajutorul Isha Foundation www.ishafoundation.org

 

ABOUT SADHGURU


Untitled design(1)Yoghin, mistic și vizionar, Sadhguru Jaggi Vasudev este un maestru spiritual care face diferența. Cu un amestec captivant de profunzime și pragmatism, viața și activitatea lui servesc ca o aducere aminte a faptului că yoga nu este o disciplină ezoterică care vine dintr-un trecut depășit, ci o știință contemporană de o relevanță vitală pentru vremurile actuale. El a dezvoltat metode născute din știintele străvechi, pentru a permite omului modern să își transforme viața și să își ia destinul în propriile mâini. Pasionante și provocatoare, profunde, de o logică și desăvârșită înțelepciune, conversațiile sale i-au adus reputația unui vorbitor și lider de opinie internațional. Sadhguru este foarte căutat la forumuri globale prestigioase pentru a aborda probleme diverse cum ar fi drepturile omului, principiile în afaceri, probleme sociale, de mediu și existențiale. Ascultătorii din toată lumea au fost impresionați de înțelegerea lui pătrunzătoare asupra problemelor actuale și afacerilor internaționale, precum și de abordarea sa asupra temei bunăstării umane.

8390 Total Views 3 Views Today