Zoia Zărnescu este fondatoarea comunității “Am încredere”, trainer în programul pentru dezvoltarea abilităților de influențare – Powerful Business Persuasion, coach, trainer, expert în comunicare, consultant LAB Profile, NLP practitioner, consilier de dezvoltare personală și formator acreditat CNFPA.
Zoia vorbește, într-un interviu acordat Inspire Magazine, despre instrumentele necesare evoluției individuale, ce înseamnă să fii prezent, să fii atent la tine, să ai conștientizări și să lucrezi cu intențiile.
Inspire Magazine: Ai creat o comunitate care se numește „Am încredere”. Oamenii vin la tine aici mai ales pentru a-și rezolva problemele cu ei înșiși, pentru a învăța cum să se înțeleagă, cum să se descopere, cum să comunice cu ceilalți, cum să fie atenţi la ce se întâmplă cu ei şi în jurul lor. Pentru asta, tu lucrezi cel mai des cu trei concepte: Conştientizare, Intenţie, Atenţie. Explică-le, te rog.
Zoia Zărnescu: Atenția este cumva la bază. Pare că suntem atenți toată viața la o grămadă de lucruri: când trecem strada, când citim un contract, când ni se aduce nota de plată, să vedem dacă este corectă. Pare că asta înseamnă atenție și că este de ajuns. Când vorbesc despre Atenție, așa cum o înțeleg eu, mă refer la cât de atentă sunt la mine în primul rând, ce este acolo, ce simt când vorbesc cu cineva, ce gândesc când sunt singură… Acesta este un fel de a fi atent căruia noi oamenii, în general, nu îi dăm atenție! Ne scapă efectiv printre degete și totul în mintea noastră se derulează după un program – iar la fiecare dintre noi se pare că este altul. Dar, în momentul în care îți îndrepți atenția către tine – ce simți, ce gândești, ce faci, cum faci – încep să apară conștientizările.
Când începi să fii atent la tine, observi că, în diverse contexte, în diverse situații de viață, faci lucrurile într-o anumită manieră, tot timpul la fel. Pentru că ai fost atent la toate aceste contexte, dintr-o dată apare o conștientizare: „Aha, ăsta este un tipar al meu!” Și, tot atunci, pot apărea și întrebările: „Îl păstrez sau nu? Mă ajută sau nu?”. Conștientizările nu pot fi învățate din cărți, ele vin foarte firesc, datorită atenției pe care o exerciți asupra ta. În egală măsură, ești atent la ce este în jurul tău, la ce se întâmplă în fiecare dintre relațiile tale, doar observând –fără analiză, fără evaluare, critică, judecată și altele de acest fel- și așa apar conștientizări despre viață.
Atunci când îmi fac un obicei din a fi atent, înseamnă că am un timp între ceea ce se întâmplă și reacția mea.
IM: “Ce se întâmplă acum? Ce simt? Ce gândesc?” Îi încurajezi pe cei pe care îi consiliezi să îşi pună constant aceste trei întrebări. Să spunem că sunt un începător într-o astfel de practică. Am o situație. Mă cert cu Gigel. Sunt atent la ce se întâmplă: mă cert. Ce simt? Că mă enervează la culme. Ce gândesc? Lucruri foarte nasoale despre el -“nasol” e din DEX. Cum mă ajută pe mine acești pași să reevaluez situația? Să o privesc cu o atfel de înțelegere?
ZZ: Până să ajung la evaluarea sau reevaluarea situației, atunci când îmi fac un obicei din a fi atent, înseamnă că am un timp între ceea ce se întâmplă și reacția mea. Până să-i dau una lui Gigel că m-a enervat, și așa simt să fac, sau să-i zic vreo două – pe care ulterior eventual le voi regreta, prin faptul că sunt atent în acel moment, creez un spațiu în care am timp să aleg. Gigel zice ce zice, eu simt furie, dar, simplul fapt că observ toate acestea în timpul în care se derulează, creează în mine un moment de pauză în care am timp să îmi spun: „Ok, ce fac în continuare?” E drept, în realitate, lucrurile se derulează foarte rapid. Dar, când ai acea simplă atenție de observator, nu de judecător, nu de critic, se întâmplă niște lucruri extraordinare. Aproape că dispare furia, pentru că ai avut acel timp în care poți să vezi realitatea așa cum este. Gigel spune ce spune – este realitatea, dar ce se întâmplă în mine are legătură cu felul în care eu interpretez realitatea. Eu gândesc ceva despre ce spune Gigel. Și lucrul acesta este ceva total diferit. Este nevoie de atenție totală să vezi asta, altfel tiparele vechi și obișnuința de o viață te fac să-i dai și vreo două lui Gigel, nu doar să-i zici ceva.
Ce aud cel mai frecvent este că viaţa lor s-a schimbat, că e frumoasă. Asta nu înseamnă că nu se mai întâmplă nimic din ce se se întâmpla când erau nefericiți, toate se întâmplă fix la fel, doar că acum înţelegerea cu care se uită la aceste lucruri îi scapă de a mai critica. Au ajuns să înţeleagă de ce cineva se enervează, de ce altcineva plânge sau este trist. Înţeleg trăirile oamenilor.
IM: Este nevoie de un antrenament foarte riguros pentru a putea fi prezent în acel moment, să conștientizezi, cu toată furia, că ai puterea să schimbi rezultatul.
ZZ: Este foarte adevărat. Am un curs care se numește “21 de zile pentru tine și viața ta”. Este un program – antrenament despre cum putem să ne sporim starea de atenţie conștientă şi unde înțelegem cum ne funcţionează mintea. Întotdeauna particip la exerciții alături de ceilalţi, pentru că îmi este mult mai uşor să înţeleg. Am constatat că primele zile de atenție erau fix despre ce am vorbit mai devreme: “M-a enervat ăla și îmi vine să-i crăp capul! Am înţeles ce s-a întâmplat și am fost conştient, dar abia după ce mi-a trecut enervarea”. La început aşa se întâmplă. Mai întâi îţi propui să fii atent, dar vezi că nu îţi iese de prima dată. Frumuseţea, atunci când lucrezi într-un grup, este că există cineva care îţi aduce aminte mereu să fii atent. E fantastic, la un moment dat te prinzi în mijlocul faptelor şi atunci totul se linişteşte.
IM: Vorbeam cu cineva de dimineaţă şi îi spuneam că locul liniştit în care trăiesc acum îmi lasă timp pentru introspecţie. Mi-a replicat că voi avea timp pentru asta la 60 de ani. De ce este importantă privirea în interior, cred eu, înainte de orice?
ZZ: Eu n-aş spune că e importantă chiar înainte de orice altceva. Cred că privirea în interior vine la momentul potrivit în viaţa unui om, când el ajunge să înţeleagă că merită să înceapă să fie atent. Fiecare om are propriul lui drum de dezvoltare. Unii încep prin a citi mult şi capătă de acolo înţelegeri, receptivitate, deschidere către alte înţelegeri. Alţii au experienţe dure de viaţă în urma cărora dobândesc capacitatea de a trece peste o mulţime de lucruri – ceea ce îi face să se şi bage în foarte multe provocări din zona dezvoltării personale. Pentru alţii, începutul este cu durere multă şi dobândesc de pe urma acestei dureri multă putere să meargă mai departe. Pentru fiecare vine un moment în care îşi dau seama că…
IM: … că e cazul să facă altfel.
ZZ: Da. Îşi dau seama că, să fii atent la tine şi la viaţa ta, este primul lucru de făcut. Dar asta abia în urma experienţei. Ceea ce se vede la toţi cei care au început să devină atenţi-conştienţi de tot ce se întâmplă cu ei şi în jurul lor este că înţelegerile acestea le aduc o anume linişte. Poate sunt multe pentru care s-au învinovăţit, multe dureri în relaţiile lor… Ce aud cel mai frecvent este că viaţa lor s-a schimbat, că e frumoasă. Asta nu înseamnă că nu se mai întâmplă nimic din ce se se întâmpla când erau nefericiți, toate se întâmplă fix la fel, doar că acum înţelegerea cu care se uită la aceste lucruri îi scapă de a mai critica. Au ajuns să înţeleagă de ce cineva se enervează, de ce altcineva plânge sau este trist. Înţeleg trăirile oamenilor.
IM: Am rămas la Intenţie. Ea se înscrie cumva în altă sferă, e un concept oarecum ezoteric.
ZZ: Să trăieşti în intenţie înseamnă, după înțelegerea mea, să ai încredere în cine eşti şi ce ai de făcut pe aici, să ai încredere în ceilalţi oameni – pentru că înţelegi de ce se manifestă cum se manifestă, să ai încredere în existenţă – pentru că ştii că funcţionează după nişte legi valabile de când lumea. Dintr-o dată, cu aceste înțelegeri, totul este mult mai simplu şi vezi cum funcţionează lucrurile: ai un gând-intenţie, vrei să faci ceva, vrei să se întâmple ceva benefic pentru tine şi pentru alţii, iar atunci când vezi că, zi după zi, gândul ăsta curat se împlineşte, poţi să spui că trăieşti în intenţie.
Ajungi să trăieşti fără efortul acela în care se zbat majoritatea oamenilor, că lucrurile TREBUIE să se întâmple aşa şi nu altfel – pentru că aşa vor ei, pentru că aşa spune religia, pentru că aşa e de generaţii întregi, pentru că aşa ţi-a spus mama. Ne luăm după alții și nu ne mai gândim ce vrem noi de fapt, ce este bine pentru noi. Când ajungi să știi cine ești și cum funcționează viața, abia atunci ai libertatea deplină să trimiți astfel de gânduri –intenție despre ceea vrei. Pentru că nu mai este despre ce vrei tu pentru tine, nu mai este un act egoist, este despre ce vrei pentru tine și pentru cei din jur.
IM: Pare un fel de magie.
ZZ: Și când începi să trăiești așa, chiar e magie. Apar sincronicități la tot pasul. Înțelegi apoi că așa e viața, așa e normalul. De ce nu se întâmplă așa pentru toată lumea? Pentru că ne opunem, din necunoaștere sau ignoranță. Asta nu înseamnă că o persoană este rea și nu vrea să accepte ceva, ci că nu a ajuns încă la acea înțelegere, de a vedea lucrurile într-o anumită manieră. Să deschidă ochii deplin, să fie atent, să observe ce se întâmplă în viața sa.
Nota editorului: Acest fragment este un extras din interviul amplu cu Zoia Zărnescu, pe care îl puteți citi aici: Interviu Zoia Zărnescu