O convingere este o afirmație despre realitate pe care o simțim ca fiind adevărată. Noi credem că convingerile noastre sunt afirmații exacte despre realitate.

 

Poate că la nivel intelectual știi că convingerea ta nu ești tu, însă tot o crezi. De exemplu, poți crede : Nu sunt important/-ă. Puțini copii cresc fără a-și forma această credință. Ca adult, poate că știi într-o anumită măsură că ești important: te uiți la ce ai realizat, la diferențele pe care le-ai făcut în jurul tău, la oamenii care vor să fie lângă tine și totuși să ai această convingere formată în copilăria ta.

 

Convingerile tale îți determină gândurile, emoțiile și comportamentele, așa că e important să elimini acele convingeri care nu îți folosesc, care îți aduc rezultate nedorite. Cu toții suntem rușinați să admitem că avem anumite convingeri negative.

 

Poate că ți-ai petrecut mare parte din viață suprimând aceste convingeri. Nu ar trebui să-ți fie rușine de ele. Directori, profesori, oameni care fac performanță au și ei astfel de convingeri. Mulți oameni au această convingere și multora le este dificil să o recunoască. Sursa acestei convingeri este faptul că nu ai obținut atâta atenție pe cât îți doreai de la mama și tata atunci când erai mic/mică.  Este aproape imposibil pentru părinți să îi ofere copilului mic atât de multă atenție pe cât vreael, când vrea, așa că mulți dintre noi își fomează această convingere, cu derivațiile ei. Un copil mic trăiește într-o lume în care lucrurile sunt în alb și negru. De exemplu, dacă un părinte este ocupat atunci când copilul dorește interacțiunea, acesta se va simți neglijat.  Nu există cale de mijoloc. Atuci când părinții sunt focusați pe altceva, copiii pot simți că acel altceva este mai important decât ei.  Iar dacă ceva este mai important decât ei, asta înseamnă pentru ei că nu sunt deloc importanți. Copiii trăiesc într-o lume emoțională.

 

Într-o astfel de situație le puteți spune copiilor: “Chiar vreau să ascult ceea ce ai să îmi spui, este foarte important pentru mine. Dar acum vorbesc cu X la telefon. Și am nevoie să îi dau atenția mea completă, așa cum și ție îți dau când vorbesc cu tine. Imediat ce termin vin la tine și îmi arăți ce vrei. Ok?

 

Copilul poate fi încă nerăbdător sau chiar nefericit că nu poate vorbi cu tine chiar atunci, dar nu o să concluzioneze că nu este important pentru tine. Iar dacă îți ții promisiunea, copilul ar putea chiar conchide: Chiar sunt important, chiar pot să contez pe oameni (că vor face cee ace spun).

 

Astfel de lucruri simple și aparent neimportante, pot fi la baza formării unei astfel de convingeri. Acesta nu este un exercițiu de învinovățire a părinților. Cel mai probabil ei au făcut tot ceea ce au putut. Cei mai mulți dintre părinți își iubesc copiii. Cei mai mulți nu își dau seama de impactul vorbelor și comportamentelor lor asupra propriilor copii.

Așa că, ne formăm aceste convingeri în urma interacțiunilor cu părinții noștri, chiar dacă ei nu asta au intenționat. Apoi, ne petrecem tot restul vieții încercând să suprimăm acest sentiment, pentru că este atât de rușinos.

 

Ia-ți un moment și întreabă-te: Pe tine ce te face să te simți important? Dacă ai răspuns orice altceva în afară de „nimic” (pentru că sentimentul de a te simți important nu este condiționat, te simți așa pur și simplu) și tu ai această convingere de bază.

 

Această convingere îți poate afecta stima de sine, încrederea, te poate opri din a vorbi atunci când ai ceva de spus, poate fi o barieră pentru a obține ceea ce îți dorești de la viață.

 

Pentru a elimina convingerile limitative este important să îți dai seama când s-au format. O convingere nu se formează în urma unui singure experiențe, ci în urma mai multor interacțiuni similare. Experiențele care au dus la formarea convingerilor sunt de cele mai multe ori foarte subtile, nu neapărat dureroase. Ceva din ceea ce face adultul, copilul interpretează într-un mod negativ. De exemplu: ”Nu sunt important”.

Gândește-te la aceste experiențe timpurii. Uită-te la ele: Concluzia la care ai ajuns este o interpretare validă a realității? Ai putea spune că mulți copii de aceași aceeași vârstă cu tine, care au trecut prin aceeași experiență ar fi tras aceeași concluzie?

 

Imaginea-ză-ți patru prieteni de-ai tăi care se uită la o filmare cu una din întâmplările în urma căreia tu ai tras această concluzie negative care a dus la formarea convingerii tale. Interpretarea ta, validă ca și copil despre interacțiunea cu părinții/părintele a fost una. Dar există și alte interpretări rezonabile la care nu te-ai gândit, copil fiind. Hai să-i întrebăm pe fiecare dintre cei patru prieteni ai tăi care ar fi o altă interpretare a aceluiași eveniment.

 

De exemplu, unul ar putea spune: Mama și tata erau preocupați să termine ce aveau de făcut, nu avea nicio legătură cu cât de important te considerau. Ar putea această viziune să explice la fel de bine lucurile la fel ca și interpretarea ta?

 

Altul ar zice: Păriții tăi te considerau important, dar pur și simplu au făcut lucrurile greșit. Nu e interpretarea asta la fel de bună ca a ta? Doar pentru că nu ai fost tratat ca și cum ai fi fost important, asta nu înseamnă că nu erai important cu adevărat.

 

Al treilea prieten ar putea spune: Poate că nu ai fost important atunci, copil fiind, dar asta nu înseamnă că nu vei fi niciodată important. Ar putea fi asta o interpretare la fel de bună?

 

Iată ce ar putea spune al patrulea prieten: Părinților tăi le-au lipsit cunoștințele ți abilitățile de parenting, așa că nu au realizat efectul comportamentului lor asupra ta.

Dacă ar fi luat cursuri de parenting, poate ar fi putut să îți arate că ești important/-ă chiar dacă nu au fost mereu disponibili.

 

Nu ar putea vreuna din aceste re-interpretări să explice acele evenimente din copilăria ta, la fel de bine ca interpretarea pe care ai dat-o tu copil fiind?  Sigur că ar putea. Așa că accepți că “Nu sunt important” nu este Realitatea, nu este Adevărul, ci doar o mică parte; doar o interpretare a multelor posibile interpretări ale aceluiași eveniment?

 

Vezi acum că afirmația “Nu sunt important” că nu este adevărul absolut, ci doar o parte a Adevărului? Ești de acord că, faptul că mama sau tata nu ți-au dat sufficient de multă atenție atunci când îți doreai are cel puțin cinci interpretări diferite, perfect valide?

 

Gândește-te iar la momentele care stau la baza convingerii tale. Ia-ți câteva momente și amintește-ți ce ai auzit, ce ai văzut atunci, ce ai simțit, fii acolo. Nu-i așa că te-ai simțit neimportant/-ă? Nu ai gândit asta, dar ai simțit-o! Iar apoi, de câte ori ai văzut acest comportament știai deja ce înseamnă. Întâmplări care nu aveau nicio însemnătate până nu le-ai dat tu una. Cum arăta “Nu sunt important” când erai copil? De fapt, ceea ce ai văzut a fost o serie de momente. Orice vedem poate fi descris. Dar nu ai descoperit această semnificație în evenimente, ci ai atribuit această semnificație evenimentelor. Evenimentele nu aveau nicio ssemnificație până nu le-ai dat tu una!

 

Există o diferență între consecințe și semnificația evenimentelor. Cu siguranță există consecințe ale comportamentului părinților tăi. Poate că nu ai petrecut atât de mult timp cu părinții tăi pe cât ți-ai fi dorit. Sau poate ai fost frustrat pentru că nu păreau că te ascultă. Astea au fost consecințe neplăcute. Dar era vreo semnificație în comportamentul lor?

 

Imaginează-ți că ești într-o camera, un cunoscut intră și nu vorbește cu tine. Ce poți gândi despre asta automat? “E suparat/-ă pe mine, e nesimțit, se gândește la altceva și nu m-a observant”…Orice ai gândit este semnifgicația pe care tu ai dat-o evenimentului.


Carmen Dragomir este psihoterapeut de formare cognitiv – comportamentală, psihoterapeut de cuplu, membru al ICEEFT (International Center for Excellence in Emotionally Focused Therapy – Canada), membru al Colegiului Psihologilor din România,  facilitator acreditat Circle of Security International,  coach, fondatorul Inspire Magazine, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. 

Carmen este pasionată de domeniul psihologiei, de înțelegerea minții și a emoțiilor umane, astfel încât a recurs la întreaga sa experiență și a pus laolaltă psihologia și jurnalismul, pentru a aduce mai aproape, prin acest proiect, instrumente valoroase pentru evoluția personală.

Filozofia sa de viață este de a aborda dificultățile care apar începând din interior, permițând astfel ca modificările externe să apară ca un rezultat firesc. Crede cu tărie că schimbarea începe la nivel individual și că niciodată nu este prea târziu pentru a deveni o versiune mai bună și a avea relații împlinitoare cu cei din jur.

Perspectiva prinde contur odată ce alegem să ne înconjurăm de oameni profunzi și de poveștile lor valoroase, odată ce alegem cuvinte care ne schimbă mintea și ne însănătoșesc emoțiile. Pentru toate acestea și pentru mult mai mult decât atât, aici, la Inspire Magazine vă invităm într-o călătorie inițiatică în care veți afla cum să transformați suferința în putere personală, obstacolele în avantaje și bucuria în Inspirație.

 

Îi poți scrie la: carmen.dragomir@inspire-magazine.ro

  Psihoterapeut-Carmen-Dragomir

3121 Total Views 11 Views Today