Acest articol a fost publicat de Gottman Relationship Blog by Ellie Lisitsa

 [Autor: The Gottman Institute] 


Mulți dintre voi ați putea fi familiarizați cu faptul că Dr. Gottman [1] poate prezice succesul sau eșecul unei relații cu o acuratețe de 94%, doar uitându-se în primele 3 minute la un cuplu care are o discuție în contradictoriu. Ceea ce este posibil să nu știți, totuși, este baza predicției sale. Previziunile lui sunt bazate în cea mai mare parte pe succesul sau eșecul încercărilor de a repara ceea nu merge și pe observarea a patru stiluri de comunicare potențial distructive, pe care el le numește “Cei patru Călăreți ai Apocalipsei”.

Următorul chestionar evaluează prezența Celor patru Călăreți (Critica, Disprețul, Atitudinea defensivă, Împietrirea) în relația ta. Citește fiecare întrebare și răspunde cu Fals sau Adevărat.

Când discutăm despre problemele din relația noastră:

  1. Mă simt atacat sau criticat când vorbim despre neînțelegerile noastre. (A/F)
  2. De obicei, mă simt agresat/-ă. (A/F)
  3. În disputele noastre, câteodată, nici măcar nu simt că partenera/-ul meu mă place prea mult. ( A/F)
  4. Trebuie să mă apăr pentru că acuzele împotriva mea sunt atât de nedrepte. (A/F)
  5. Deseori mă simt neapreciat/-ă de partenera/-ul meu (A/F).
  6.  Sentimentele și intențiile mele sunt des înțelese greșit ( A/F)
  7.  Nu sunt apreciat/-ă pentru toate lucrurile bune pe care le fac în această relație (A/F)
  8. Deseori vreau să plec pur și simplu de la locul disputei (A/F)
  9. Mă simt dezgustat/-ă de toată negativitatea dintre noi (A/F)
  10. Câteodată, mă simt insultat/-ă de partenera/-ul  meu (A/F)
  11. Uneori, pur și simplu mă închid și devin tăcut/-ă (A/F)
  12. Pot deveni rău/rea și insultător/insultătoare în certurile noastre(A/F)
  13. Mă simt pur și simplu nerespectat/-ă (A/F)
  14. Multe dintre neînțelegerile noastre, pur și simplu nu sunt problemele mele (A/F)
  15. Felul în care vorbim unul cu celălalt mă face să vreau să mă retrag din relație. (A/F)
  16. Îmi spun: “Cine are nevoie de cearta asta?” (A/F)
  17. Partenerul/-a meu nu se schimbă niciodată cu adevărat (A/F)
  18. Problemele noastre m-au făcut să mă simt disperat/-ă uneori (A/F)
  19. Partenera/-ul  meu nu abordează problemele cu responsabilitate și maturitate (A/F)
  20. Încerc să arăt defectele care necesită îmbunătățire în personalitatea partenerului meu (A/F)
  21. Câteodată, mă simt exploziv/-ă și lipsit/-ă de control în legătură cu problemele (A/F)
  22. Partenerul/-a  meu folosește fraze, cum ar fi: “Tu mereu” sau “ Tu niciodată”, atunci când se lamentează (A/F)
  23. Deseori îmi asum vina pentru ceea ce sunt, de fapt, problemele noastre comune (A/F)
  24. Nu am pre mult respect pentru părerea partenerului, legată de problemele noastre comune (A/F)
  25. Partenerul/-a  meu poate fi destul de egoist și centrat pe sine (A/F)
  26. Mă simt dezgustat/-ă de unele atitudini ale partenerului/partenerei  meu/mele (A/F)
  27. Partenerul/-a  meu devine mult prea emoțional (A/F)
  28. Micile probleme, deseori, se intensifică în afara proporțiilor (A/F)
  29. Argumentele par să vină de nicăieri (A/F)
  30. Sentimentele partenerului/partenerei   meu/mele sunt rănite prea ușor (A/F)

 

Te simți minunat? Nu te simți prea minunat? Acest quiz, nu are răspunsuri. Nu există un număr de răspunsuri false sau adevărate pe care să le însumezi pentru a obține o evaluare numerică a relației tale. Evaluând prezența sau absența celor patru Călăreți este complicat – fiecare Călăreț are un efect specific, dar apariția unuia este deseori acompaniată de ceilalți. Dacă întrebările de azi te-au îngrijorat, te-au făcut să te simți confuz sau te-au făcut să cauți mai multe informații, fii sigur să urmăreși postările noastre în următoarele săptămâni!

Vom analiza câteva dintre antitodurile dovedite ale lui Dr. Gottman pentru a lupta cu cei patru Călăreți și pentru a-ți oferi instrumentele pe care el le-a creat pentru a ajuta cuplurile în gestionarea tuturor tipurilor de conflicte. Vom petrece destul de mult timp pe acest subiect, deoarece stăpânirea acestor abilități este crucială pentru a menține o relație sănătoasă, puternică și plină de iubire.

 

Citește mai multe despre Cei patru călăreți, aici

 

 

 

 

 


Notă: Deceniile de cercetare ale Dr. Gottman, cu mai mult de 3.000 de cupluri, i-au permis să creeze o metodă pentru a le ajuta să spargă barierele și să obțină o înțelegere mai bună, conexiune și intimitate în relația lor. Nu putem să vorbim aici despre toate abilitățile pe care el le-a descoperit! Pentru a pătrunde mai adânc în materialul menționat în aceste postări și pentru a învăța mai mult despre cercetările lui și cum acestea îți pot îmbunătăți relația, dă un Like paginii de facebook Gottman Institute și aprofundează aceste cărți: The Seven Principles For Making Marriage WorkThe Relationship Cure sau, cea mai recentă dintre cercetările sale, What Makes Love Last?.


[1]  John M.Gottman a fost desemnat de Psychotherapy Networker ca fiind unul dintre primii zece cei mai influenți psihoterapeuți ai ultimului ultimul sfert de secol și este cunoscut pentru munca sa în domeniul relațiilor de cuplu și familie. Este autorul a 42 de cărți și a fost distins cu numeroase premii prestigioase pentru contribuțiile sale în studiul asupra relațiilor. Aproape 40 de ani de cercetare l-au determinat pe John Gottman să identifice elementele de care are nevoie o relație ca să dureze și să pună la punct o metodă prin care poate prezice cu o acuratețe covârșitoare, dacă relația va dura sau nu. 

 

 

 

 

Doriți să vă îmbunătățiți căsnicia în 60 de secunde sau mai puțin? Peste 40 de ani de cercetare cu mii de cupluri a dovedit un lucru simplu: lucrurile mici pot adesea crea mari schimbări în timp. Aveți un minut? Înscrieți-vă aici pentru The Marriage Minute.

 

Acest articol a fost publicat cu acordul Institutului Gottman.

 

About the author:


Gottman Institute oferă sfaturi și instrumente practice pentru întărirea relațiilor, bazate pe 40 de ani de cercetări cu mii de cupluri. Faceți clic aici pentru a vă alătura listei de discuții a Institutului Gottman și vă veți primi o copie gratuită a cunoscutului ghid  7 Signs Your Relationship Will Last.

5559 Total Views 2 Views Today