Sadhguru și actrița Juhi Chawla vorbesc despre natura iubirii și despre ceea ce face ca o poveste de dragoste să fie de succes.


Juhi Chawla: Sadhguru, subiectul de astăzi este “Dragostea și Viața” și aș dori să aflu despre ce vorbesc unii învățători spirituali când spun: “Trebuie să iubești, dar trebuie să fii detașat.”

Sadhguru-tumbnailSadhguru: O modalitate simplă de a te face să te întorci iar și iar este să îți ofer o învățătură pe care nu o poți aplica. “Trebuie să iubești, dar trebuie să fii detașat” – așa ai nevoie să te tot întorci pentru consultații, la nesfârșit.

Eu aș spune: aruncă-te în povestea ta de dragoste! Dacă ești dispus să mori în acest proces, ceva valoros se va întâmpla. Acest lucru este valabil pentru orice lucru – fie că este iubirea ta, viața ta, munca ta sau orice altceva. Dacă nu te arunci cu toată ființa ta în acel lucru, nu vei ajunge niciodată să îl cunoști cu adevărat. “Iubește, dar fii detașat” – de ce vrei să iubești, atunci? Iubești numai pentru că dorești să incluzi pe cineva ca parte din tine. Dacă încerci să iubești dar să fii detașat, trebuie să vii înapoi la mine pentru sfaturi în fiecare zi. Este ca mersul la psihiatru – în fiecare zi, va trebui să vii și să te așezi pe canapea. Ai nevoie de tratament și există o taxă.

Juhi Chawla: Deci, poți iubi și să ai atașamente?

Sadhguru: Nu am spus asta… Hai să vedem de unde vine nevoia aceasta de iubire pe care o are ființa umană. Oamenii au tânjit mereu să fie ceva mai mult decât ceea ce sunt acum. Dacă acest lucru găsește o simplă expresie fizică, ea se numește sexualitate. Sexualitatea înseamnă că încerci, fizic, să faci al tău ceva care nu este parte din tine. Pentru câteva momente s-ar putea să reușești. Dacă încerci asta mental, se etichetează ca lăcomie, cucerire sau poate e vorba despre a cumpăra. Unii oameni merg să cucerească cu săbii și arme, alți oameni merg cu carnete de cecuri, numerar și carduri de credit!

Fie că îți dorești avere sau altceva, tot efortul este despre a face ceva care nu este al tău, parte din tine. Dacă încerci acest lucru la nivel emoțional, numim aceasta iubire. Încerci, emoțional, să faci pe cineva parte din tine. Dacă o faci conștient, numim acest lucru yoga. Yoga înseamnă uniune. Toate celelalte metode pentru a include pe cineva sau ceva ca parte în tine au frumusețea lor, dar, de asemenea, propriile lor limite. Nu este nimic corect sau sau greșit în asta – problema este doar că vor funcționa pentru scurt timp, nu pentru totdeauna. Când îți dai seama de asta, încerci în mod conștient să cuprinzi în tine aceste aspecte. Când devii incluziv în mod conștient, dacă stai pur și simplu şi experimentezi totul ca fiind parte din tine, atunci ești un yoghin. Aceasta este într-adevăr o poveste de dragoste de succes.

 

 

*** Acest articol a fost publicat cu acordul și ajutorul Isha Foundation www.ishafoundation.org

 

 [Photo courtesy: Wikimedia Commons]

ABOUT SADHGURU


Untitled design(1)Yoghin, mistic și vizionar, Sadhguru este un maestru spiritual care face diferența. Cu un amestec captivant de profunzime și pragmatism, viața și activitatea lui servesc ca o aducere aminte a faptului că yoga nu este o disciplină ezoterică care vine dintr-un trecut depășit, ci o știință contemporană de o relevanță vitală pentru vremurile actuale. El a dezvoltat metode născute din științele străvechi pentru a permite omului modern să își transforme viața și să își ia destinul în propriile mâini. Pasionante și provocatoare, profunde, de o logică și desăvârșită înțelepciune, conversațiile sale i-au adus reputația unui vorbitor și lider de opinie internațional. Sadhguru este foarte căutat la forumuri globale prestigioase pentru a aborda probleme diverse cum ar fi drepturile omului, principiile în afaceri, probleme sociale, de mediu și existențiale. Ascultătorii din toată lumea au fost impresionați de înțelegerea lui pătrunzătoare asupra problemelor actuale și afacerilor internaționale, precum și de abordarea sa asupra temei bunăstării umane.

7744 Total Views 2 Views Today