Shekhar Kapur, câștigător al Oscarului, discută despre alchimia iubirii cu Sadhguru.
Shekhar Kapur: Sadhguru, cel mai discutat lucru pe lumea asta îl reprezintă relațiile. O relație care provoacă mai multă furie decât orice altceva este iubirea dintre bărbat și femeie. Spune-mi despre natura acestui lucru. Există ceva ce putem găsi într-o căsnicie care să ne ducă dincolo de șicanele zilnice?
Sadhguru: Nu există iubire între un bărbat și o femeie, între fiu și mamă, între tată și fiu, tată și fiică. Iubirea este doar o anumită dulceață a emoției. Metoda – felul în care ajungi la asta – este singura întrebare.
Relația dintre bărbat și femeie este o problemă amoroasă compulsivă. Natura vă împinge unul către celălalt pentru că natura este interesată de un singur lucru – să-și asigure perpetuarea. Cei doi trebuie să ajungă cumva împreună. Altfel, tu și eu nu ne-am fi născut. Aceasta este o nevoie compulsivă. Este o relație amoroasă susținută chimic de natură.
Când chimia se duce, cei doi ajung să se întrebe de ce naiba sunt ei împreună. Așa că, înainte să se consume chimia, ar trebui să se stabilească un alt nivel conștient al relației de iubire, care este mai presus de simpla chimie
Pentru cele mai multe dintre aceste relații, din păcate, când chimia se duce, cei doi ajung să se întrebe de ce naiba sunt ei împreună. Așa că, înainte să se consume chimia, ar trebui să se stabilească un alt nivel conștient al relației de iubire, care este mai presus de simpla chimie. Dacă asta nu se întâmplă, lucrurile devin urâte.
Chimia corpului pune în joc câteva lucruri, în funcțiie de nevoile sale. În momentul în care acestea sunt satisfăcute, te întrebi de ce naiba ești acolo. Acesta este șiretlicul naturii. Când aveai 10 sau 11 ani, totul era bine în lume. Apoi, inteligența ți-a fost răpită de hormoni și, dintr-o dată, lumea întreagă ți s-a părut altfel. Chimia te-a deturnat. Nu este nimic greșit sau corect în asta, este doar ceva limitat. Este o crimă să fii limitat? Nu. Dar natura ființei umane este în așa fel încât să nu aibă limitări. Nu îi plac limitările.
La ceea ce te referi tu ca fiind iubire este, în esență, dulceața emoțiilor tale. Dacă privești acest lucru cu atenție, dorința ta cea mai profundă este să nu fii dependent de nicio ființă de pe planetă, să fii liber de toate, așa încât să poți fi așa cum dorești să fii. Odată ce o ființă umană devine mai conștientă de propria sa natură, începe să experimenteze iubirea, beatitudinea și extazul. Chiar și pentru a avea experiențe orgasmice, nu ai nevoie de fapt de nimeni. Dacă stai pur și simplu așezat, poți face să se întâmple asta înlăuntrul tău pentru că, până la urmă, corpul este al tău, este mintea ta, sunt emoțiile tale, este chimia ta și tu ești cel care creează toate experiențele vieții tale. Așadar, dacă sunt auto-create, stând așa așezat vrei să menții dulceața minții, a corpului, a emoțiilor și a energiei tale sau vrei ceva mai amar?
Shekhar Kapur: Prefer dulceața.
Sadhguru: Deci vei fi iubitor în mod natural. Când vezi o femeie și un bărbat, vorbești despre o relație. Sunt aspecte diferite aici – social, fizic, psihic și economic. Formăm relații cu diferiți oameni în viața noastră. Avem relații de afaceri, personale și profesionale. Formăm aceste relații pentru a ne satisface anumite nevoi sau să satisfacem nevoile altora, depinde de situație. Dar relația la care tu te referi este doar o dulceață a emoților tale. Poți folosi o altă persoană pentru a stimula asta în tine.
Unirea a două ființe
Shekhar Kapur: Dar este posibil ca doi oameni, dincolo de chimie și hormoni, să reprezinte un punct de plecare pentru celălalt și să continue acea relație?
Sadhguru: Dacă chiar vrei să fii cu cineva, trebuie să renunți la o parte din tine, într-un fel. Expresia englezească “falling in love” (n.r – se traduce literal “a cădea în iubire”) este semnificativă. Singurul mod este de a cădea în iubire. Cineva care se gândește prea mult la propria persoană nu se poate afla într-o relație de iubire. Undeva, trebuie să predai o parte din tine.
Shekhar Kapur: Dar în această împreunare este posibil să fii cu cineva care să devină – doar presupun aici – un mijloc pentru propria ta realizare (n.r – spirituală). Este asta o posibilitate? Ar putea fi acesta un motiv pentru o relaţie?
Sadhguru: Cu siguranță este o posibilitate, dar este o posibilitate riscantă. Te poți încurca și te poți pierde în atât de multe complexități ale unei relații mai degrabă decât să îți descoperi adevărata ta natură. Nu spun că nu este posibil. Este foarte posibil.
Dacă chiar vrei să fii cu cineva, trebuie să renunți la o parte din tine, într-un fel. Cineva care se gândește prea mult la propria persoană nu se poate afla într-o relație de iubire. Undeva, trebuie să predai o parte din tine pentru a fi într-o iubire.
De aceea, în India, când oamenii se căsătoresc, le legăm ceea ce se cheamă mangal sutra [1]. Acesta este un ritual prin care se ia un fir de energie de la tine și unul de la partenerul tău și se leagă împreună într-un fel anume așa încât, dincolo de logica ta, dincolo de înțelegerea ta, undeva în profunzime, două ființe sunt legate una de cealaltă, două vieți sunt legate împreună. Noi spunem mereu că este o legătură pe viață, nu o poți rupe. Dacă o rupi, trebuie să distrugi două vieți, pentru că era o uniune. Dacă ascultați mantrele care se cântă la nunți, ele vorbesc despre felul în care două ființe sunt unite.
Aceste căsătorii, făcute într-un anume fel, nu au fost niciodată despre tine. Întotdeauna este vorba despre celălalt. Dacă ambii parteneri gandesc așa, te afli într-o relație minunată. Dacă doar unul dintre ei gândește așa, devine exploatare. Dacă niciunul dinte parteneri nu gândește așa, este doar o relație compulsivă: eu care încerc să obțin ceva de la tine, tu care încerci să obții ceva de la mine. Este o situație conflictuală tot timpul.
[1] Mangal = sacru, sutra = fir. Mangalsutra este un colier sacru, ce înlocuiește verigheta cunoscută în Occident. În timpul căsătoriei, acesta este legat de către mire la gâtul miresei, iar ea îl va purta până la moarte. Colierul este realizat din aur și constă din două șiruri de mărgele mici, negre (se crede că protejează de rele) și un pandantiv din aur. Aspectul său variază în funcție de zonele Indiei.
*** Acest articol a fost publicat cu acordul și ajutorul Isha Foundation www.ishafoundation.org
ABOUT SADHGURU
Yoghin, mistic și vizionar, Sadhguru Jaggi Vasudev este un maestru spiritual care face diferența. Cu un amestec captivant de profunzime și pragmatism, viața și activitatea lui servesc ca o aducere aminte a faptului că yoga nu este o disciplină ezoterică care vine dintr-un trecut depășit, ci o știință contemporană de o relevanță vitală pentru vremurile actuale. El a dezvoltat metode născute din știintele străvechi pentru a permite omului modern să își transforme viața și să își ia destinul în propriile mâini. Pasionante și provocatoare, profunde, de o logică și desăvârșită înțelepciune, conversațiile sale i-au adus reputația unui vorbitor și lider de opinie internațional. Sadhguru este foarte căutat la forumuri globale prestigioase pentru a aborda probleme diverse cum ar fi drepturile omului, principiile în afaceri, probleme sociale, de mediu și existențiale. Ascultătorii din toată lumea au fost impresionați de înțelegerea lui pătrunzătoare asupra problemelor actuale și afacerilor internaționale, precum și de abordarea sa asupra temei bunăstării umane.